Chistul Baker sau chistul popliteu

Experienta zilnica dobandita in Centrul medical Medreflex Line, in munca de tratare a modificarilor degenerative ale articulatiei genunchiului (cunoscute sub denumirea de GONARTROZA), arata ca de foarte multe ori o astfel de gonartroza se complica cu o colectie lichidiana localizata la nivelul zonei poplitee, colectie cunoscuta sub denumirea de Chist Baker (engl. Baker Cyst).

Chistul Baker este o colectie de lichid sinovial localizata in zona din spatele genunchiului, la nivelul tesuturilor externe ale articulatiei genunchiului, cunoscuta sub denumirea de regiunea poplitee.

Lichidul sinovial este un lichid gros, lubrifiant, clar, ce se gaseste in interiorul unei articulatii. Acest lichid este secretat de o membrana care captuseste cavitatea articulara numita membrana sinoviala.

In cazul unor modificari degenerative care se produc la nivelul articulatiei genunchiului, se poate crea un orificiu prin care lichidul sinovial din interiorul articulatiei se deplaseaza in zona din spatele genunchiului, numita zona poplitee, formand o punga cu lichid, numita chist Baker.

Diagnostic

In Centrul medical Medreflex Line folosim ca metoda de diagnostic al chistului Baker scanarea termografica dublata de o scanare ultrasonografica. Aceste doua tipuri de scanari sunt folosite si pentru a urmari in timp efectele tratamentelor aplicate in cazul chistului Baker sau al chistului popliteu.

Va prezentam spre exemplificare doua imagini ecografice de chist Baker:
(faceti click pe imagini pentru a le mari)


Tratamentul chistului Baker

Literatura de specialitate vorbeste de mai multe metode de tratament ale chistului Baker, inclusiv de tratamentul chirurgical.
Pe baza experientei pe care o avem in Centrul medical Medreflex Line, consideram ca cea mai buna metoda de tratament a acestui chist Baker este tratarea cauzei care l-a produs, adica a modificarilor degenerative de la nivelul artculatiei genunchiului, a gonartrozei. Numai astfel se poate inchide orificiul care alimenteaza acest chist. In acest scop folosim tratamente naturiste, homeopate, aplicate prin tehnica mezoterapiei.

Dr Petre Muresan